Accident grav la Șelaru. Un autoturism s-a răsturnat. Un bărbat și doi copii au fost răniți.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Șelaru,marți noaptea.

 

În urma deplasării la fața locului, din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că o șoferiță de 37 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat pe câmp.

Garda de Intervenție Vișina a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul de Pompieri Găești intervine cu o ambulanță SMURD, Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

 

La fața locului a fost identificat un autoturism răsturnat, rezultând patru victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată, o femeie, 37 de ani, a fost extrasă din autoturism, conștientă, și este transportată la spital. Totodată, un bărbat de 37 de ani și doi minori au fost transportati la spital.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

Distribuie articol

Citește și ...