Accident mortal în Dâmbovița. Un bărbat a decedat după ce s-a răsturnat cu un triciclu electric în șanț.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzută într-un șanț.

 

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 64 de ani, din orașul Fieni, în timp ce ar fi condus un triciclu electric pe DN 71, în localitatea Dealu Mare, pe sensul Fieni către Sinaia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un șanț.

 

Persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde, ulterior, din nefericire, aceasta a decedat.

 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Distribuie articol

Citește și ...