Accident rutier în municipiul Târgoviște.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în Târgoviște.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism, la intersecția străzii Mr. Spirescu cu strada Calea București, în municipiu, ar fi acroșat și accidentat un pieton, de 39 de ani.
În urma evenimentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.