Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au dat curs invitației Baroului Avocaților Dâmbovița și au participat la o activitate informativ-preventivă, la Școala Gimnazială Slobozia Moară.
Astfel, polițiștii au discutat cu elevii și au dezbătut subiecte, prin oferirea unor informații adaptate vârstei, pentru prevenirea debutului consumului de droguri sau alcool.
De asemenea, polițiștii i-au invitat pe copii să simuleze efectele vizuale ale consumului de alcool/droguri cu ajutorul ochelarilor concepuți în acest sens, obiectivul fiind acela de a combate consumul unor astfel de substanțe nocive.
În cadrul sesiunii de informare, polițiștii au subliniat și care sunt consecințele din punct de vedere juridic asociate consumului de alcool și droguri.