Tânărul liberal Alexandru Tudose, primarul ales din comuna dâmbovițeană Cândești, a transmis un mesaj locuitorilor care l-au votat în iunie. Pentru că alegerile locale din acest au avut un specific aparte, mandatele primarilor aleși încep abia în octombrie.
“A început procedura de validare și numire a primarului ales și a noilor consilieri locali. După validare, în prima ședință de Consiliu Local, în prezența reprezentantului prefectului, se depune jurământul de către consilieri apoi de către primar. Tot în acea ședință se face și desemnarea viceprimarului prin vot secret. Eu estimez că până pe data de 20 octombrie se va reuși finalizarea alegerilor din 09 iunie 2024 (…) Pentru noi a fost o perioada foarte dificilă având în vedere pe de o parte obligația de a vă reprezenta, conform rezultatelor alegerilor și pe de altă parte adversitatea actualei conduceri și dorința lor de a lua decizii și hotărâri care nu sunt în interesul comunei. Apoi urmează greul. Eu sunt optimist și consider că împreună cu dumneavoastră, cu viitorul consiliu, cu viitorul viceprimar, cu o transparență reală din partea primaăiei și cu multă muncă și implicare, vom reuși!”, este mesajul primarului Alexandru Tudose.
Printre proiectele propuse de noul primar, în campania electorală, pentru comuna Cândești se numără:
- Asistență medicală o zi pe săptămână pentru satele Cândești Deal și Valea Mare
- Realizarea unei grădinițe cu program prelungit
- Deschiderea unui after-school
- Întreținerea și modernizarea terenurilor de fotbal
- Șanțuri betonate în toată comuna
- Demararea procedurilor pentru întocmirea a cel puțin 20 de proiecte pentru accesare de fonduri europene și naționale pentru asfaltarea străzilor, apă și canalizare, sală de sport, pistă de biciclete, capelă în satul Cândești Vale
- Expertizarea lucrării de canalizare din Cândești Vale si Dragodănești și finalizarea lucrării
- Extindere canalizare în satul Sturzeni
- Pietruirea drumurilor spre proprietăți, în toate satele
- Înființare sursă de apă – puț cu pompa, apă gratuită pentru fermieri, în fiecare sat
- Proiect pentru apă și canalizare în Valea Mare
- Apă curentă 24/24 în Cândești Deal
- În Valea Mare vom face demersuri pentru pietruirea/asfaltarea porțiunii de drum neasfaltată spre Botești.
- Bancomat în comună și facilități de plata cu cardul la primărie
- Sprijinirea asocierii producătorilor locali și consultanță gratuită pentru accesarea de fonduri europene
- Platformă online de comunicare cu cetățenii și întâlniri trimestriale
- O comuna curată – strângerea gunoaielor și descurajarea aruncării lor
- Construirea unei troițe și amenajarea unui parc în Cândești Deal, din sponsorizări și donații
- Finalizare proiect pentru înființare rețea distribuție gaze naturale și dacă este cazul, identificarea unei alte soluții de racordare
- Demersuri pentru instalarea unei antene de semnal telefonic pentru satele Cândești Deal și Valea Mare
- Demersuri pentru prelungirea traseului autobuzului până în Cândești Deal
- Toaletarea vegetației crescute în vecinătatea drumurilor
- Întreținerea traseului curentului electric în toată comuna
- Regularizarea torenților, desfundarea canalelor și decolmatarea vâlcelelor
- Eficientizarea activității întregului personal al primăriei
- Transparență în deciziile publice – toate contractele prezentate cetățenilor
- Crearea de trasee turistice și promovarea obiectivelor turistice ale comunei
Alexandru Tudose, preciza: “Nu vreau o carieră politică, eu vreau să fiu un bun gospodar, vreau să construiesc pentru comună, în salopetă sau în costum, pe tractor sau de la birou, lucrând la proiecte europene sau național”.