APIA Dâmbovița: Fermierii pot depune din aprilie cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că în perioada 4 aprilie – 7 iunie 2024, se vor depune Cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024.

În judetul Dambovita sunt aproximativ 24.000 de fermieri potentiali beneficiari ai interventiilor din sectoarele vegetal si zootehnic. Fiecare fermier poate alege individual cum va depune cererea de plata: prin prezenta fizica la APIA sau prin mijloace de lucru la distanta.

APIA Centrul Judetean Dambovita a transmis catre toate primariile din judet programarile fermierilor pentru depunerea cererilor.

Astfel, le reamintim fermierilor damboviteni ca este foarte important să se adreseze telefonic funcţionarului responsabil cu gestionarea cererii pe care urmează sa o depuna si impreuna vor identifica o modalitate prin care sa-si transmita acordul pentru inchiderea si inregistrarea cererii in Sistemul Integrat de Administrare si Control, in cazul in care opteaza pentru depunerea cererii la distanta.

După data limită de depunere a cererii de plată, fermierii trebuie să notifice în scris APIA cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.

Fermierii care nu desfăşoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafeţele/ animalele neconforme.

Fermierii și alți beneficiari care primesc plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului de cerere.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie valabile la data depunerii Cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Distribuie articol

Citește și ...