În fiecare an, la data de 14 septembrie, credincioșii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută și drept „Ziua Crucii”.
La 14 septembrie 335 a fost înălțată, la Ierusalim, în fața credincioșilor Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
În această zi de sărbătoare gospodinele nu trebuie să spele, să calce sau să coasă. De asemenea, bărbații nu au voie să muncească câmpul.
Înălţarea Sfintei Cruci marchează în fapt două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Astăzi se strâng ultimele plante de leac care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. În această zi se postește pentru sănătatea familiei, pentru spor și pentru bunăstarea gospodăriilor, nu se muncește.
Potrivit credinței populare, în această zi pământul se închide și ia cu el insectele, reptilele și plantele care și-au făcut apariția primăvara.