Ateliere de olărit, pictură pe sticlă, încondeiat ouă, la Centrul de Cultură. Vezi program și taxă!

Centrul de Cultură Dâmboviţa va desfășura, în săptămâna 22-26 aprilie 2024, programul cultural educaţional Să știi mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, program ce a ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediție.

Activitățile propuse reprezintă o alternativă specială la disciplinele obligatorii cuprinse în programele învățământului preuniversitar. Astfel, prin intermediul meșteșugurilor tradiționale, se dorește promovarea frumuseții artei populare românești, precum și interdisciplinaritatea ca mijloc de dezvoltare şi stimulare a creativităţii elevilor.

Vor fi organizate atelierele tradiționale: încondeiat ouă și pictură icoane pe sticlă, atelier de cusături și olărit, dar și două ateliere dedicate programului Săptămâna verde: Atelier Eco – hârtie și Atelier Eco – tehnica colajului.

Pentru înscrieri, cadrele didactice vor face programările telefonic la unul din următoarele numere de telefon: 0721327910 și 0737572449. Taxa de participare este de 20 lei/copil, indiferent de numărul de ateliere pentru care se optează. Data limită a înscrierilor este 17 aprilie 2024.

Distribuie articol

Citește și ...