Polițiștii dâmbovițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).
Începând de astăzi și până luni, peste 900 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie, în sprijinul cetățenilor.
Astfel, în perioada 21-24 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, respectiv efective de la structurile de ordine publică, rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, acțiuni speciale se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor unde au loc manifestări publice specifice acestor sărbători.
Zilnic, în medie, peste 200 de polițiști vor acţiona pe raza județului Dâmbovița pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În această perioadă, se va acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.
De asemenea, se va acorda o atenţie deosebită în zona lăcașurilor de cult, unde urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase. În aceste zone vor acționa echipe mixte de ordine publică, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor fi prezenți pe toate drumurile publice din județ, în special la orele de vârf, și vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.