Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. În total sunt IV tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an.
Până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde.
„Mă bucur că reușim să respectăm calendarul asumat și vă pot anunța că am efectuat plățile pentru încărcarea tranșei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să își cumpere alimente și mese calde”, a transmis ministrul PNL Marcel Boloș.
Cine primește voucherele sociale:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au tability dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.