Amatorismul care domneşte la Chindia îşi va arăta roadele cât de curând. Dacă sportiv echipa ocupă locul 18, financiar, Chindia este în colaps. Clubul are conturile blocate şi datorii cu duiumul, clubul târgoviştean fiind foarte aproape de insolvență. Prezent la o emisiune de sport aseară, preşedintele Marcel Ghergu a prezentat situaţia financiară a clubului târgoviştean. Chindia are nevoie de 2 milioane de lei pentru a-i fi deblocate conturile, bani care ar veni în curând de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care ar lua înapoi aproape 1 milion după ce Chindia a cheltuit nejustificat o suma alocată.
Cum cele 1,6 milioane de lei veniți de la Primăria Târgoviște s-au dus pe salarii şi alte cheltuieli, situaţia târgoviștenilor este dramatică. Preşedintele clubului a vorbit pentru prima dată de insolvență, care ar mai tăia din datorii, dar nu ar rezolva în totalitate problemele clubului. În cea mai neagră perspectivă, se poate vorbi de faliment!
Pe lângă datoriile existente, mai există două executări silite, în valoare de 500.000 lei pentru care nu sunt bani, furnizorii putând cere insolvența clubului. La ultima etapă, cu mare greutate s-a făcut rost de banii pentru baremul de arbitraj, existând posibilitatea în viitor că oficialii jocului să nu fie plătiţi. În altă ordine de idei, clubul i-a transferat astăzi pe Iulian Roşu şi Mihai Leca.