Pentru prima dată în ultimii 14 ani, Chindia nu mai pleacă în catonament! Formaţia antrenată de Diego Longo ar fi trebuit să plece de astăzi în cantonament la Mogoșoaia, dar cantonamentul s-a anulat, conform paginii oficiale de Facebook a clubului târgoviştean.
”Cantonamentul centralizat de la Centrul de Fotbal Mogoșoaia se anulează datorită temperaturilor scăzute și a terenurilor de antrenament înghețate din interiorul complexului. Ne vom pregăti în Târgoviște, la Complexul Turistic de Natație, unde vom beneficia de terenul sintetic, sala de forță și condiții de refacere”.
Realitatea este ca cei de la Chindia au vrut să facă economii la bugetul clubului. Exista posibilitatea să se plece în cantonament în altă locaţie, dar cum resursele financiare sunt limitate, s-a luat decizia ca echipa să se pregătească pe plan local.
Răilean s-a transferat la Dinamo Bucureşti. Aioani se transferă la Rapid.
După ce a pierdut cinci jucători în această iarnă (Cătălin Golofca, Alex Militaru, Alberto Călin, Christin Rutjens şi Alexandru Giț), Chindia l-a pierdut şi pe Dorian Răilean, transferat la Dinamo Bucureşti. Transferul la formaţia din Superligaă nu a adus niciun ban în contul clubului târgoviştean. În schimb, Chindia va încasa bani de la Farul Constanța, după ce Marian Aioani s-a transferat la Rapid Bucureşti. Suma de transfer a fost 400.000 de euro, dar 60.000 de euro vor intra în contul clubului târgoviştean, care a păstrat 15% din drepturile jucătorului.