Chindia s-a scos la Clinceni. Florea a marcat cu o execuţie a la Ilie Dumitrescu Chindia s-a scos la Clinceni. Florea a marcat cu o execuţie a la Ilie Dumitrescu

Avertismentul lansat de Cristi Stan că va sista finanţarea se pare că le-a prins bine jucătorilor de la Chindia, care au învins clar la Clinceni. Formația pregătită de Emil Săndoi s-a impus cu 3-0, golurile târgoviştenilor fiind marcate de Florea (29), Şerban (33), Passaglia (90+1).

Prima oportunitate a aparţinut gazdelor, Alghoul (14) trimite periculos o minge cu capul, dar Căbuz este la post. Chindia deschide scorul în minutul 29 prin Daniel Florea. Vârful din Târgovişte execută magistral o lovitură liberă, în stilul lui Ilie Dumitrescu, şi echipa de sub Turn conduce cu 1-0.

Se face 2-0 în minutul 33, Şerban punctând cu un şut la colţul lung. Gazdele încearcă să revină, dar tot Chindia marchează, Passaglia (90+1) punctând pentru 3-0. Victorie importantă pentru Chindia, care scoate echipa lui Săndoi din criză, cel puţin pentru moment. În etapa viitoare, târgoviştenii vor întâlni la Ploieşti pe FC Botoşani, vineri, de la 17,30.

CLINCENI: 82. Ureche – 5. C. Ion, 8. Țvetkov, 66. I. Ștefan – 19. Rufati, 6. Gogov, 31. Vrdoljak, 22. Florica – 10. Alghoul, 44. L. Dumitrache, 21. R. Ion
REZERVE: 1. Bolboașă, 7. Massaro, 9. Jerdea, 14. Obedeanu, 23. D. Oprea, 24. Iana, 45. Longher, 77. Vlăsceanu, 88. Sterian
ABSENT: Jutric (accidentat)
ANTRENOR: Constantin Giurescu

CHINDIA: 33. Căbuz – 16. Butean, 22. Pițian, 5. Celea, 15. C. Dinu – 77. A. Șerban, 4. Passaglia, 6. P. Iacob, 39. Popadiuc – 11. D. Florea, 10. Chunchukov
REZERVE: 1. D. Moldovan, 2. Martac, 7. Corbu, 8. Dulca, 13. Cherchez, 21. C. Atanase, 69. Chamed, 98. Căpușă, 97. D. Jipa
ABSENT: Baxevanos (accidentat)
ANTRENOR: Emil Săndoi

Stadion: Clinceni
Arbitru: Baban Vlad (Iaşi) / A1: Popescu Adrian (Craiova), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti)

 

foto: facebook/AFC Chindia Oficial

Distribuie articol

Citește și ...