Claudiu Dumitrescu nu mai e manager al Spitalului Județean Dâmbovița. S-a rupt lanțul de iubire cu președintele CJ Dâmbovița?

Schimbare surpriză și…nu prea la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Claudiu Dumitrescu nu mai conduce cea mai mare unitate medicală din Dâmbovița. După 8 ani, a fost înlocuit de Silviana Marin (interimar), de curând revenită în funcţia de director economic al spitalului, după ce a lucrat ca director economic la Primăria Târgovişte, dar şi la Consiliul Județean Dâmbovița.

Schimbarea, deghizată oficial în faptul că lui Claudiu Dumitrescu i s-a încheiat contractul de management și nu a mai fost prelungit, ar fi un semnal că s-a rupt lanțul de iubire cu președintele CJ Dâmbovița, spune gura târgului.

De altfel, schimbarea era așteptată de câteva zile, de când Dumitrescu a avut grijă să plaseze informația în spațiul public, dar să o și prezinte pe înlocuitoarea sa în conferință de presă, ca proaspăt revenită în calitate de director economic al spitalului.

Se pare că relația Ștefan-Dumitrescu ar fi scârțâit bine, iar unii spun că s-ar fi rupt comunicarea între cei doi, care până de curând „pozau” pentru proiectele spitalului. Dumitrescu nici nu a confirmat, nici nu a infirmat, semn că un sâmbure de adevăr există. Tăcerea lui Claudiu Dumitrescu la plecare e la fel ca tăcerea de la preluare, când presa titra: „Trădarea lui Claudiu Dumitrescu a fost răsplătită de PSD cu postul de manager al Spitalului Judeţean Târgovişte” sau “Claudiu Dumitrescu „s-a sinucis” politic pentru o funcţie”, referitor la faptul că acesta s-a aliat cu PSD pentru a obține mandatul la spital. Totuși a fost un concurs, ar spune unii…dar care a ridicat semne de întrebare ar confirma alții. Cităm tot din presa acelui moment: “Inițial, a fost înscriși doi candidați (…) în ziua concursului, a rămas doar Dumitrescu, dosarul celuilalt candidat fiind respins în ultima clipă pe motivul că nu ar exista un aviz că este apt neuropsihic”.

Și totuși, de ce s-a rupt lanțul de iubire între cei doi PSD-iști, chiar în prag de campanie?!

Având în vedere că Spitalul Județean Târgoviște este cel mai mare angajator din Dâmbovița, conducerea CJ Dâmbovița a avut grija să numească un om de partid, fost angajat în CJD și Primărie în fruntea instituției.

 

Distribuie articol

Citește și ...