Iarna continuă să aducă episoade de viscl puternic, în zona montană din Dâmbovița. Deplasările pe munte sunt de evitat în această perioadă. De astăzi, intră în vigoare un nou COD PORTOCALIU, valabil pentru intervalul 16 decembrie, ora 10 – 17 decembrie, ora 21.00.
Zonele afectate și fenomenele vizate sunt: viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Orientali și Meridionali.
În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90…120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității.
