COMUNICAT DE PRESĂ
Votul tău contează! Astăzi, fiecare dintre noi are puterea de a face o schimbare în bine pentru județul Dâmbovița, cu un vot pentru proiectele bune în plan educațional, în sfera economică, socială, culturală, turism, investiții în sectorul de sănătate și implementarea unei strategii pentru dezvoltarea durabilă a județului. Democrația este un exercițiu. Avem dreptul și obligația de a vota!
Reprezentanții Partidului Național Liberal Dâmbovița au votat încă de la primele ore ale dimineții. Vicepreședintele Senatului, Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, a votat alături de soția sa, Maria Guran, în localitatea Aninoasa, din județul Dâmbovița.
Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița: „Am votat pentru comuna Aninoasa și județul Dâmbovița, pentru o schimbare în bine, iar pentru Parlamentul European pentru continuitate”.
Sorin Ion, candidatul pentru Consiliul Județean Dâmbovița a votat, în această dimineață, în comuna Brănești, alături de soție.
„Este una dintre acele zile, în care toți avem aceeași putere, puterea care stă într-un vot prin care putem sancționa incompetența sau putem premia competența”.
Dan Alexandru Tică, candidatul pentru Primăria Municipiului Târgoviște a votat, în această dimineață, alături de familie, la secția nr.4 din municipiu.
„Am votat pentru o schimbare în bine pentru Târgoviște, pentru dezvoltare economică, pentru sănătate și educație. Vă îndemn să ieșiți la vot în număr cât mai mare și să votați pentru un viitor bun pentru copii și nepoți, pentru un municipiu prosper”.
Chemăm românii la vot pentru administrații locale puternice. Îi îndemnăm pe oameni să voteze pentru fapte bune în administrația locală, pentru oameni buni în fiecare localitate, pentru reprezentarea eficientă a intereselor României la Bruxelles.
BIROUL DE PRESĂ AL PNL DÂMBOVIȚA