Controale în depozitele, fabricile și magazinele din Dâmbovița. Inspectorii DSVSA au aplicat amenzi de peste 433.000 de lei.

În perioada 01.05.2024 – 19.06.2024, inspectorii DSVSA Dâmbovița au efectuat 428 de controale oficiale/evaluări la unitățile care procesează, depozitează și valorifică produse de origine nonanimală de pe raza județului Dâmbovița (depozite de legume și fructe, unități de prelucrare și conservare legume și fructe, unități de fabricare/obținere pâine, specialități și produse de panificație, unități de vânzare cu amănuntul), conform legislației în vigoare în materie de siguranță alimentară.

 

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformități, respectiv:

– lipsa documentelor de proveniență la legumele și fructele comercializate;

– lotizare necorespunzătoare;

– depășirea capacității de depozitare;

– deficiențe de etichetare, lipsa informațiilor sau marcarea incorectă şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informațiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit;

– încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranța alimentelor privind demonstrarea trasabilității produselor de origine nonanimală;

– mijloace de transport necorespunzătoare;

-lipsă document de înregistrare sanitar – veterinar și pentru siguranța alimentelor;

– deficiențe de structură (pereţi exfoliați și neigienizați, pavimente deteriorate și murdare, ferestre neigienizate și fără ecrane de protecție împotriva vectorilor, plafoane nefinisate, etc.);

– depozitare necorespunzătoare;

– neîntreținerea în condiții de igienă a echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor;

– lipsă program de autocontrol;

-suprafețe de lucru, ustensile și utilaje neigienizate.

Ca urmare a deficiențelor și neregulilor constatate, și totodată a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, au fost dispuse măsuri și recomandări pentru remedierea acestora şi s-au aplicat un număr de 62 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 433.200 de lei conform H.G. nr. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, și 5 avertismente conform O.G. nr. 2/2001.

Distribuie articol

Citește și ...