Dâmbovița: 16 jandarmi dâmbovițeni, avansați în gradul următor

Astăzi, în cadrul unei ședințe festive, 16 jandarmi care își desfășoară activitatea la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița au fost avansați în gradul militar următor, la termen, conform prevederilor legale privind statutul cadrelor militare.

Astfel, cinci ofiţeri şi 11 subofiţeri au primit noile grade de la colonel Pietrăreanu Bogdan, înlocuitorul legal al inspectorului șef, care i-a felicitat și le-a urat mult succes în continuare, în îndeplinirea misiunilor încredințate.

Totodată, conducerea unității a subliniat că avansarea cadrelor militare reprezintă confirmarea maturității profesionale și încununarea mai multor ani de muncă în această instituție.

Distribuie articol

Citește și ...