Rezultatele inițiale obținute de candidații care au susținut examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar – sesiunea 2024 (înainte de contestații) au fost publicate astăzi, 30 iulie 2024, ora 12.00, pe site-ul dedicat (definitivat.edu.ro) și în centrele de examen.
Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obținută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8.00 pentru a asigura promovarea).
La nivelul județului Dâmbovița, rata de promovare din sesiunea 2024 (medii mai mari sau egale cu 8.00), înregistrată înainte de contestații, după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 78,62%. Se constată o scădere cu 2,44%, comparativ cu sesiunea 2023 ( rată de promovare 81,06%, după soluționarea contestațiilor).
În anul școlar 2023 – 2024, s-au înscris 161 de candidați, la 24 de discipline. Dintre aceștia, 12 candidați s-au retras pe parcursul anului școlar, rămânând 149 de candidați validați pentru a susține proba scrisă. Pe parcusul probei scrise, 4 candidați s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie.
Lucrările au fost evaluate digitalizat.
Din totalul celor 145 de candidaţi cu note la proba scrisă, 82 candidați s-au situat pe tranșa de note 8.00 – 10. Dintre aceștia, 3 candidaţi au fost notați cu 10 (2 candidați la disciplina Educație fizică și sport și 1 candidat la disciplina Limba și literatura română și matematică, metodica predării limbii si literaturii române / comunicării în limba română si metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în invățământul primar (învățământ primar în limba română).