Dâmbovița: Distracție periculoasă! Mai mulți copii au fost trași cu săniile de un tractor. Șoferul consumase alcool!

 

 

Distracție periculoasă! Mai mulți copii din Băleni au fost trași cu săniile de un tractor. Șoferul consumase alcool!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au surprins în trafic un bărbat, de 50 de ani, din comuna Băleni, în timp ce ar fi condus un tractor pe raza localității, tractând mai mulți copii cu sănii.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că vehiculul nu era înmatriculat în circulație.

 

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicat un rezultat cu o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Distribuie articol

Citește și ...