Dâmbovița: Reținuți pentru 24 de ore după ce au înjunghiat în tânăr și au agresat un minor

Doi bărbați sunt cercetați de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

CONFLICT PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, doi bărbați, de 27 și 30 de ani, ambii din comuna Odobești, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

 

Cei doi sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

TÂNĂR ÎNJUNGHIAT, MINOR AGRESAT

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, în cursul zilei de 6 ianuarie, bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat pe raza comunei Costeștii din Vale, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, ar fi fost agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător un tânăr, de 24 de ani.

 

În plus, bărbatul de 30 de ani ar fi agresat fizic cu un obiect contondent un minor, de 15 ani.

 

De asemenea, prin faptele lor, cei doi ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

 

Pe parcursul zilei de astăzi,  persoanele în cauză au fost prezentate magistraților, față de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

 

Distribuie articol

Citește și ...