Dâmbovița: Un tânăr i-a furat portofelul unei femei, chiar în fața dispensarului din Potlogi.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au fost sesizați de o femeie, de 81 de ani, din Potlogi, cu privire la faptul că un tânăr i-a sustras portofelul din mână în timp ce s-ar fi aflat pe o alee de acces în dispensarul din localitatea Potlogi.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana respectivă, un tânăr de 20 de ani, din Românești.

 

Ca urmare a investigațiilor efectuate, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, pe parcursul zilei de 25 septembrie, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

 

Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru dispunerea unei măsuri preventive.

 

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

 

Distribuie articol

Citește și ...