Dărmănești: Avansează lucrările la căminul cultural. Primarul Valentin Mihalache vrea să ofere comunității un spațiu modern pentru spectacole, festivități, iar copiii talentați din localitate se vor putea pregăti având la dispoziție toate dotările necesare.

Lucrările la Căminul Cultural din comuna dâmbovițeană Dărmănești avansează. Aici, primarul Valentin Mihalache și-a propus, ca pe lângă proiectele de infrastructură, utilități și cele sportive, să fie realizate investiții și în zona culturală.

A făcut demersuri pentru reabilitarea căminului cultural din satul Dărmănești, care anterior a găzduit și primăria. Cu o primărie modernă și o sală de sport la standarde europene pentru tinerii comunei, edilul a reușit să obțină sprijinul C.N.I. pentru a moderniza și căminul, unde vor fi găzduite spectacole, festivități, iar copiii talentați din localitate se vor putea pregăti având la dispoziție toate dotările necesare.

Investiția în „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare cămin cultural din satul Dărmănești” are o valoare totală de peste 1 milion de euro, finanțată de la bugetul de stat prin Compania Națională de Investiții- suma de 886.131,23 euro. Pe lângă reabilitarea actualei clădiri, se va extinde cu încă un corp unde vor fi organizate vestiare. Căminul cultural va fi dotat cu sistem audio și mobilier modern.

Distribuie articol

Citește și ...