De luni, toate unitățile de învățământ din județul Dâmbovița vor putea funcționa cu prezență fizică, prin raportare la rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, ziua de referință joi, 3 februarie 2022 (35,12%).
La data raportării, 04.02.2022, situația epidemiologică din unitățile de învățământ a fost următoarea:
- clase cu prezență fizică suspendată la apariția a trei cazuri confirmate: 43 (1132 preșcolari/elevi);
- preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 455
- personal angajat în învățământ confirmat Covid-19: 151
- unități de învățământ cu prezență fizică suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 2 – Școala Gimnazială Gura Ocniței și Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Târgoviște, care vor relua activitatea cu prezență fizică începând de luni, 7 februarie 2022.
În săptămâna 31 ianuarie – 4 februarie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a primit și distribuit unităților de învățământ 563200 teste ambalate individual.