Știri Dâmbovița De Top - Ziar Dâmbovița - Târgoviște - StiriLaFix DB

Depistat în timp ce conducea cu o viteză de peste 127 de km/h, în municipiul Târgoviște. Șoferul consumase și alcool.

În această dimineață, în jurul orei 07:28, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște, în timp ce supravegheau traficul rutier, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, pe bulevardul Eroilor din Târgoviște, au observat un autoturism care rula cu viteză de 127 de km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de km/h.

A fost efectuat semnal pentru oprire, însă șoferul și-a continuat deplasarea până pe strada Cernăuți, unde a și fost oprit de către polițiști.

Conducătorul auto, respectiv un bărbat de 36 de ani, din Republica Moldova, a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Întrucât șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a deplasat cu viteză excesivă și sub influența alcoolului, precum și pentru că a adoptat un comportament agresiv în trafic, în sensul că s-ar fi deplasat succesiv de pe o bandă de mers pe alta în vederea depășirii celorlalte autovehicule, constituind un pericol pentru participanții la traficul rutier, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3.630 de lei.

În plus, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 270 de zile.

Distribuie articol

Citește și ...

Alte știri