După o carieră de 45 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, în calitate de medic oncolog, dar și purtător de cuvânt al unității medicale, o lungă perioadă de timp, dr. Elena Firoiu a ales să se retragă, pentru a lăsa loc altor colegi mai tineri.
Elena Firoiu va continua să profeseze, dar doar în sectorul privat. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și-a exprimat recunoștința pentru contribuția medicului specialist Elena Firoiu la dezvoltarea instituției. La final de activitate, dr. Elena Firoiu a primit din partea colegilor o diplomă de recunoștință și un buchet de flori.
Cu ochii în lacrimi, medicul a precizat:
„Îmi este foarte greu să mă despart de colegii mei și de pacienții noștri, dar vârsta, viața te aduce într-un moment în care trebuie să lași loc liber și celor mai tineri(…) A trebuit să închei contractul cu spitalul pentru că împlinesc anul acesta 72 de ani, dar desfășor în continuare activitate în contract cu Casa de Asigurări la Centrul Medical Biomedica’’, a declarat Elena Firoiu.