Experiment inedit pentru studenții târgovișteni. O zi în penitenciar…departe de tehnologie.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Penitenciarul Găești, au organizat o activitate interactivă intitulată “O zi în penitenciar …departe de tehnologie…”, dedicată tinerilor pentru prevenirea consumului de substanțe interzise.

 

Astfel, un grup de studenți de la Facultatea de Drept și Științe Administrative Valahia au experimentat ce înseamnă sa ai o viață privată de libertate pentru o zi.

 

Pentru ca experiența să fie cât mai realistă pentru tineri, înainte de a ajunge la penitenciar, a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Pregătire Profesională, o simulare a ceea ce reprezintă depistarea unor persoane care achiziționau substanțe interzise, filajul acestora, identificarea, imobilizarea și conducerea la Penitenciarul Găești.

 

Ulterior, după exercițiu, polițiștii au discutat cu tinerii și au dezbătut teme privind traficul și consumul de droguri, precum și efectele nocive ale acestor substanțe.

 

Pentru a conștientiza cu adevărat cât costă o alegere greșită, mai multe persoane private de libertate au discutat cu studenții despre experiența lor de viață, încurajându-i să fie corecți și să evite anturajele nepotrivite.

Distribuie articol

Citește și ...