FCSB dispută astăzi returul cu Sparta Praga, meciul contând pentru turul 3 din preliminariile Ligii Campionilor. În partida tur, scorul a fost egal, 1-1, după ce bucureştenii au condus o treime din meci. Meciul a suscitat un interes uriaş în rândul suporterilor bucureşteni, care au cumpărat toate biletele, meciul urmând să se dispute cu casa închisă.
Daniel Popa este anunţat titular în atacul formaţiei lui Gigi Becali. Dacă va trece de Sparta Praga, FCSB va întâlni in play-off învingătoarea dintre PAOK Salonic şi Malmo, bucureștenii fiind calificați in grupele Europa League, chiar dacă vor fi eliminați.
Suntem pregătiți pentru orice scenariu. Știm că va fi o partidă grea, am analizat adversarul și suntem pregătiți pentru orice. Nu știi niciodată cum va decurge jocul, un moment poate schimba totul, însă cred că suntem pregătiți pentru orice situație. Este frumos să visăm la astfel de situații, la imnul Champions League. Cine nu și-ar dori să trăiască astfel de momente? Nu le poți cumpăra, doar câștiga prin performanțe.
– Elias Charalambous