Filtre pe șoselele din Dâmbovița. Amenzi de 32.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat 5 acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Astfel, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost legitimate 305 persoane și testați 68 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 32.385 de lei, dintre care 122 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 12 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 14 filtre pe raza întregului județ.

În urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 5 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

Distribuie articol

Citește și ...