Gică Hagi a refuzat să fie noul selecţioner după ce Edi Iordănescu nu şi-a mai prelungit contractul cu FRF. Anunţul a fost făcut de Hagi pe reţelele de socializare, motivând că va continua proiectul început la Farul Constanța. După ce patronul/antrenor al clubului din Constanța a refuzat, următorul pe lista lui Răzvan Burleanu este Adrian Mutu.
Fost selecţioner la U21, Mutu ar accepta oferta FRF să fie noul selecţioner al României. Acesta îi cunoaşte pe mulţi dintre componenţii echipei naţionale, cu o parte lucrând la U21. Este posibil ca director tehnic să fie numit marele Mircea Lucescu, care l-ar ajuta pe Mutu în păregatirea echipei naţionale.
„Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele:
– Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
– Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale.
– A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român.
– Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România!”
Cu respect, Gheorghe Hagi