Olimpiakos Pireu a cucerit ediţia din acest an a Conference Leaague după ce a învins în finală pe italenii de la Fiorentina cu 1-0. Golul care a dus trofeul la Pireu a fost marcat de El Kaabi, în minutul 116, cu capul. Trofeul câştiga aseară de formaţia antrenată de José Luis Mendilibar este primul din istoria fotbalului elen.
”Simt o fericire imensă că am contribuit la aducerea acestei bucurii fanilor de la Olympiakos. Le dedic această victorie. Sunt fericit că am reuşit ceva ce clubul nostru nu a mai făcut până acum. Vom sărbători aşa cum se cuvine şi apoi vom începe să lucrăm la ceea ce urmează”, a declarat tehnicianul spaniol, în vârstă de 63 de ani, care a câştigat în 2023 Europa League cu FC Sevilla.
Cel mai bun jucător al meciului a fost atacantul celor de la Olympiakos, Ayoub El Kaabi, jucătorul grecilor mulţumind fanilor pentru susţinere. „Am câştigat cu toţii împreună. Le mulţumim tuturor oamenilor noştri: suntem cu toţii împreună, o familie”.