Inițiativă la Cornești: „Primarul vine în satul tău!”, o campanie demarată de liberalul Radu Stancu

Primarul liberal din localitatea dâmbovițeană Cornești demarează o campanie prin care își dorește să ia pulsul comunei și să afle nevoile localnicilor. Edilul-șef Radu Stancu va organiza întâlniri cu cetățenii din Cornești în fiecare săptămână. Primarul a luat această decizie mai ales pentru a răspunde nevoilor acelor localnici în vârstă, care nu au posibilitatea de a se deplasa la primărie sau nu se pot încadra în programul instituției pentru a-și prezenta problemele, dar si propunerile.

Campania „Primarul vine în satul tău!” începe duminică, 19 decembrie, la ora 12, la fostul dispensar din satul Frasinu. În fiecare săptămână, timp de două ore, în zile nelucrătoare, primarul se va deplasa în comună în sprijinul celor care nu pot ajunge la primărie.

” Pentru că problemele se văd cel mai bine la fața locului, vreau să ne întâlnim, să discutăm și să găsim împreună rezolvări!” a transmis liberalul Radu Stancu.

Distribuie articol

Citește și ...