Amatorii de pescuit vor trebui să ia o pauză de la acest hobby, în următoarele două luni. În Monitorul Oficial nr. 295 din 25 martie 2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr 57/675 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022.
Prin acest ordin se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie—7 iunie inclusiv.
Conform legii, instituțiile competente să efectueze acte de constatare pentru faptele ce constituie infracțiuni pe lângă organele de urmărire penală sunt persoanele cu drept de inspecție și control din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării», precum și ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Române.
Jandarmii dâmbovițeni vor desfășura acțiuni de prevenire și combatere a faptelor pe linie de pescuit în perioada de prohibiție.
foto: pixabay