Profil de primar….s-a urcat băut la volan, alcoolemie peste 2 la mie, s-a ales cu un dosar penal, a primit sentința și a făcut apel, dar a pierdut. Ies la iveală detalii despre cum primarul PSD din Gura Ocniței ține cu dinții de fotoliu.
Mai exact, în luna martie s-a dat soluția in dosarul 1429/262/2023, în care vizat era primarul PSD din Gura Ocniței, Sorin Ioniță. Aceasta a primit condamnare la un 1 an de închisoare cu suspendare pentru „săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80g/l alcool pur in sange”.
Instanța a mai decis și că acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa sau la Şcoala de Arte şi Meserii Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa”.
Sorin Ioniță a făcut apel. Pe data de 14 august, Curtea de Apel Ploiesti respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul IONȚĂ SORIN VASILE. Decizia este definitivă.
Deși este condamnat penal, Ioniță tine cu tot dinadinsul să rămân primar. Sentința nu prevede măsuri complementare, adică interdicția de a exercita o funcție administrativă..și de aici pornește jocul..primarul PSD a crezut că a găsit salvarea.
A mers pe o variantă ocolitoare, Primăria Gura Ocniței a sesizat Prefectura Dâmbovița și a prezentat motivarea instanței astfel încât la final de august a fost emis ordinul Prefectului de încetare a mandatului actual al primarului.
La început de septembrie documentul a ajuns la Primăria Gura Ocnitei. Practic, Ioniță nu mai e primar, comuna având acum viceprimarul cu atribuții de primar.
De ce a grăbit Ioniță lucrurile? Ca să poată să fie validat într-un nou mandat de primar în octombrie, când are loc preluarea mandatelor de către primarii aleși în iunie 2024. Pentru orice eventualitate a ales suspendarea mandatului actual, conștient că în situația lui se aplică decizia din 2016, a Curții Constituționale potrivit căreia aleșii locali condamnați cu suspendare își pierd mandatul în egală măsură ca și aleșii condamnați cu executare.