Lege: medicii se vor deplasa în zonele izolate pentru a trata gravidele, persoanele cu dizabilități, copiii și persoanele fără acte de identitate

Președintele țării a promulgat marți o lege prin care românii care locuiesc în zone izolate vor beneficia de servicii medicale prin deplasarea medicilor și specialiștilor în aceste arii. Mai exact, este vorba despre aplicarea conceptului de asistență medicală mobilă. Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

 

Care sunt zonele considerate izolate?

-zonele în care accesul la serviciile de sănătate de orice tip este dificil din cauza populației reduse și a condițiilor improprii de locuit

-zonele aflate la peste 20 de kilometri de cel mai apropiat spital public

-zonele unde lipsesc furnizorii de servicii medicale

 

Serviciile de asistență medicală mobilă se vor acorda cu prioritate gravidelor, copiilor și altor categorii de persoane vulnerabile din zonele defavorizate care se confruntă cu lipsa cabinetelor de medicină de familie, a medicilor de familie sau a asistenților medicali comunitari. De asemenea, serviciile de asistență medicală mobilă vor fi furnizate și persoanelor care nu sunt înscrise la medicul de familie, celor care nu au documente de identitate, copiilor, adolescentelor însărcinate și mamelor adolescente care nu au reprezentant legal, precum și persoanelor care nu au card de sănătate. Asistența medicală mobilă va fi asigurată de medici de specialitate, dar și de alte categorii de personal medical specializat, respectiv de asistenți medicali sau moașe. În plus, în acest tip de acțiuni vor fi implicați și furnizori de servicii conexe actului medical, adică tehnicieni dentari, biologi, biochimiști, fizio-kinetoterapeuți, psihologi, logopezi, opticieni, tehnicieni de proteze și orteze”, potrivit proiectului de lege, analizat de avocatnet.ro.

Ce servicii vor fi oferite prin caravanele medicale?

-servicii de medicină preventivă;

– investigații și diagnostic;

– investigații clinice și paraclinice;

-servicii de reabilitare medicală;

-servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;

Distribuie articol

Citește și ...