74 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, care au obţinut media 10 la evaluarea naţională, vor primi câte 2000 de lei fiecare şi 80 de absolvenţi de bacalaureat cu media 10 vor primi câte 5000 de lei fiecare, din bugetul Ministerului Educației.
În ședința de Executivului a fost aprobat proiectul de HG privind acordarea acestor stimulente financiare celor 74 de absolvenți de clasa a VIII-a (stimulente în valoare de 2.000 de lei) și celor 80 de absolvenți de liceu (stimulente în valoare de 5.000 de lei), care au obținut media 10 la examenele naționale din 2024.
Ministra liberală a Educației:
„Performanța lor trebuie apreciată și susținută! Îi felicit din suflet pe acești elevi, precum și pe profesorii și pe părinții lor, care i-au sprijinit necondiționat. Ministerul Educației va continua să susțină și să încurajeze performanța în sistemul educațional”.