Marian Vătavu, dat afară de la Chindia dacă pierde meciul cu Şelimbăr? Ce spune preşedintele clubului, Marcel Ghergu

 

Chindia stă pe un butoi cu pulbere în aceste zile. Cu conturile blocate, fără bani şi cu litigii pe rol pentru neplata foştilor jucători, târgoviștenii nu au nici rezultate bune în campionat sau în Cupa României. În primele două etape au fost învinşi de Metaloglobus (2-3) si FCU Craiova (0-11), ocupând un ruşinos loc 22 în clasamentul Ligii secunde. Colac peste pupăză, târgoviştenii au fost eliminaţi şi din Cupa României, de Muscelul Câmpulung, scor 0-2.

Evident, au apărut zvonurile că Marian Vătavu va fi dat afară de la Chindia dacă pierde partida de astăzi cu Şelimbăr. Se pare că preşedintele Marcel Ghergu a luat deja legatura cu Emil Săndoi, fostul antrenor al echipei. La conferinţa de presă de vineri, preşedintele Chindiei a spus că postul lui Vătavu nu este în pericol, dar un eşec astăzi cu Şelimbăr ar grăbi debarcarea antrenorului principal.

Nu ne gândim să-l înlocuim pe Marian Vătavu. Am văzut ce s-a scris, dar nu căutăm înlocuitor pentru el. Este adevărat că am vorbit duminică, la Craiova, cu fostul nostru antrenor, Emil Săndoi, dar a fost doar o discuție amicală, pentru simplul fapt că am colaborat în trecut. Marian Vătavu are toată încrederea noastră acum”, a declarat Marcel Ghergu la conferința de presă de vineri.

Formaţia de sub Turn este ”lanterna roşie” în acest moment, târgoviștenii ocupând un ruşinos loc 22 în acest moment.

Distribuie articol

Citește și ...