În contextul informărilor meteo de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie, care vizează și județul nostru, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița readuce în atenția angajatorilor obligațiile legale pe care le au, cu privire la asigurarea măsurilor de protecție în ceea ce-i privește pe angajați, în perioadele caniculare.
În cazul în care, într-o perioadă de minim două zile consecutiv, temperatura exterioară a aerului depășește valoarea de 37 de grade Celsius sau, corelat cu condiții de umiditate mare este atins acest nivel, angajatorii au obligația ca prin cele întreprinse să asigure normalizarea condițiilor de muncă și menținerea stării de sănătate a salariaților.
Astfel, se impun următoarele:
– reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
– alternarea efortului dinamic cu cel static;
– asigurarea ventilației la locul de muncă, iar acolo unde procesul de lucru permite, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;
– asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri / persoană / schimb;
– asigurarea de dușuri;
– asigurarea echipamentului individual de protecție.
Măsuri de protecție a stării de sănătate a salariaților se impun și atunci când, prin specificul activității, la locul de muncă, temperaturile ajung la valori ridicate.
În plus, pentru a preveni îmbolnăvirile cauzate de munca în condiții de temperaturi ridicate, este obligatoriu ca angajații să fie examinați medical atât la angajare cât și periodic, avându-se în vedere posibilitatea de reducere a programului de lucru sau chiar schimbarea locului de muncă, în cazul persoanelor cu afecțiuni cronice sau care au contraindicații de a desfășura activitate la temperaturi ridicate.
Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, inspectorii SSM din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița vor efectua controale la angajatori, în perioadele caniculare, atât pentru a-i informa pe aceștia în privința obligațiilor pe care le au, cât și pentru a verifica modul în care respectă obligațiile care le revin, din punct de vedere legal.
Nerespectarea prevederilor Ordonanței privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă se sancționează contravențional, cu amendă de la 1500 la 2500 de lei.