Ministerul Educației a publicat lista finală a cererilor de finanțare eligibile din cadrul Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar Runda a II-a (seria a 2-a). Prin intermediul acestui program, unitățile de învățământ primesc finanțare pentru măsuri privind reducerea abandonului și a absenteismului, dar și îmbunătățirea rezultatelor elevilor. Zeci de școli au fost incluse în noua rundă, trei dintre ele din Dâmbovița.
Sorin Ion, candidat PNL Consiliul Județean Dâmbovița și secretar de stat în Ministerul Educației:
“În această nouă etapă, 85 de unități de învățământ din țară au fost declarate eligibile, trei fiind din Dâmbovița: Petrești, Voinești și Nucet. Școala Gimnazială Petrești, Liceul Tehnologic Voinești și Liceul Tehnologic Nucet vor beneficia de finanțare pentru monitorizarea elevilor în risc de abandon școlar, reducerea absenteismului, achiziția de bunuri și digitalizarea procesului educațional. Sprijinim unitățile de învățământ, elevii și profesorii pentru: prevenirea și reducerea abandonului școlar la nivel gimnazial; îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea națională de clasa a VIII-a; îmbunătățirea tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior”.