Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu: “Aproximativ 15.000 de dosare privind infracţiuni sexuale sunt în lucru la parchete în primul semestru de anul acesta. Să nu vă fie frică să raportaţi abuzatorii, indiferent cine sunt!”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că aproximativ 15.000 de dosare privind infracţiuni sexuale sunt în lucru la parchete în primul semestru de anul acesta, fiind un fenomen în creştere ca raportare: ”sesizările oricărei victime curajoase trebuie să intre rapid în circuitul de analiză”.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu:

“Aproximativ 15.000 de dosare privind infracţiuni sexuale sunt în lucru la parchete în primul semestru de anul acesta. Un fenomen în creştere ca raportare. Chiar anul acesta a intrat în vigoare o lege care majorează cu o treime limitele de pedeapsă pentru folosirea abuzivă a funcţiei in scop sexual daca faptele au fost săvârşite de către personalul didactic din învătământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student. Tinerii trebuie să știe: legea vă apără și statul modifică legislația în continuare pentru a vă apăra şi mai bine. Să nu vă fie frică să raportaţi abuzatorii, indiferent cine sunt!

Ministerul Justiţiei îşi va folosi toată expertiza și vom sprijini cu tot ce trebuie demersurile Ministerului Educaţiei – România anunțate de ministra Ligia Deca pentru a modifica rapid legislaţia, astfel încât victimele să fie încurajate să sesizeze faptele de hărţuire sau abuz sexual. Indiferent dacă aleg să rămână anonime sau nu”.

Distribuie articol

Citește și ...