Bărbat bănuit de furt calificat, reținut pentru 24 de ore
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de un tânăr de 24 de ani, din comuna I. L. Caragiale, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie și în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Moreni, ar fi forțat și distrus sistemul electronic de la două automate de băuturi calde și ar fi sustras banii din acestea.
Pe parcursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.
foto: arhiva/caracter ilustrativ