Moroeni: Prins cu duba plină de deșeuri. A rămas fără mașină.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit pentru control, pe drumul național 71, în comuna Moroeni, o autoutilitară condusă de un bărbat de 29 de ani, din comuna Mătăsaru.

 

După verificarea documentelor obligatorii pe care conducătorul auto este obligat să le dețină, polițiștii au controlat autoutilitara, unde au descoperit 2.015 kilograme de deșeuri nepericuloase(neferoase), pentru care nu existau documente, respectiv formularul de încărcare descărcare.

 

Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform art. 25 alin. (2) lit. a din H.G. nr. 1061/2008.

 

De asemenea, cantitatea de deșeuri a fost confiscata si predată unui operator economic autorizat.

 

Măsura indisponibilizării a fost dispusă și în cazul autoutilitarei, aceasta fiind predată în custodie primăriei.

Distribuie articol

Citește și ...