Noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave, introduse de la 1 iulie. Vezi de ce analize și consultații poți beneficia!

Principala noutate a modificărilor și completărilor Contractului-cadru care a intrat în vigoare de la 1 iulie constă în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate și neasigurate, pe principalele paliere de asistență medicală, în scopul depistării unor afecțiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B și C, iar la gravidă și HIV/SIDA. Astfel:

  • în asistența medicală primară se prevede ca medicii de familie să poată trimite și persoanele neasigurate la analize și la consultații de specialitate decontate de casa de asigurări de sănătate, în cazul în care suspicionează că respectivul pacient ar putea avea o boală oncologică.
  • tot medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere și pentru persoanele neasigurate, în vederea testării acestora pentru virusurile hepatitice B și C, precum şi pentru virusul HIV la gravidă, analizele respective urmând de asemenea să fie decontate de CAS
  • urmare a consultațiilor preventive din pachetul minimal din asistența medicală primară, medicii de familie vor emite pentru persoanele neasigurate bilete de trimitere pentru investigații paraclinice.
  • și în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică se vor acorda servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea și confirmarea diagnosticului de afecțiune oncologică, respectiv consultații, proceduri diagnostice și servicii medicale în scop diagnostic-caz. Medicii de specialitate din ambulatoriu vor putea de asemenea emite bilete de trimitere la analize și către unitățile sanitare cu paturi, pentru spitalizări de zi, în vederea confirmării afecțiunii oncologice.
  • se creează posibilitatea ca unele servicii medicale în scop diagnostic-caz să se poată acorda de unități medicale mobile și caravane medicale, pentru a permite accesul persoanelor din zone izolate la servicii de depistare precoce a afecțiunilor oncologice, precum cancerul de sân și col uterin.

Noutăți pentru pacienții oncologici

 

Întrucât în derularea și succesul tratamentului oncologic contează mult starea de spirit a bolnavului, în scopul eficientizării combaterii cancerelor se introduc noi servicii conexe asistenţei medicale ambulatorii de specialitate clinică, destinate persoanelor asigurate. Acestea vor fi servicii psihologice specializate, furnizate de psihologi cu formare complementară în psihooncologie:

  •  Consultații
  •  Consiliere
  •  Evaluare clinică și stabilire a planului de intervenție psihologică.

Recomandarea serviciilor psihooncologice va putea fi făcută de medicii specializați sau supraspecializați în chirurgie oncologică, oncologie medicală, hematologie, oncologie şi hematologie pediatrică, radioterapie, precum și de medicii care acordă servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu. Până la 30 iunie 2025 va exista o perioadă de tranziție în care serviciile psihologice vor mai putea fi acordate bolnavilor oncologici și de psihologii fără formare complementară în psihooncologie.

 

Distribuie articol

Citește și ...