Despre Liliana Chivulescu am aflat în momentul în care a fost nominalizată și premiată, alături de alți 13 profesori din țară, 14 profesori, în cadrul Galei Merito pentru inovație în educație. Premiile au drept scop recunoașterea performanței la clasă și în afara acesteia, iar Liliana și-a câștigat locul și a meritat premiul din plin. Este unul dintre acei oameni de bine care nu-și strigă realizările și faptele bune, ci muncește zilnic pentru a schimba ceva în bine. Este învățătoare la Școala Gimnazială Picior de Munte, jud. Dâmboviţa, iar zi de zi, în fața elevilor, este un erou. Reușește să le fie prietenă și model, deși misiunea ei nu este deloc ușoară. Dincolo de birocrația din educație, generația actuală este total diferită, vine cu multe provocări și cerințe. Continuăm campania-Oameni de bine de lângă tine, cu povestea dascălului de la țară care ne predă tuturor lecții importante: de omenie, curaj, dorința de a fi mai bun!
„Eleva Liliana era atentă să nu afle colegii și învățătoarea că ea știe să citească. Mi se părea că e rău de tot să fiu diferită de ceilalți. Era hiperactivă”.
R: Cine este omul Liliana Chivulescu?
Omul Liliana Chivulescu este o persoană născută și crescută la Picior de Munte, revenită în sat după patru ani de Liceu Pedagogic la Ploiești și de atunci a plecat doar pentru sesiuni de formare, pentru cursuri și concedii, niciodată mai mult de 15 zile. Pasionată de citit (pentru care nu mai am cât timp îmi doresc) și de natură (căreia nu îi mai dedic atât de multe drumeții pe munte, ca pe vremuri). Un om care a trecut prin multe experiențe, experiențe care au contribuit la ceea ce sunt eu acum, fiindcă din fiecare am învățat câte ceva. Crescută la țară, am învățat cum să am grijă de plantele și de animalele din gospodărie; am lucrat cu ai mei la C.A.P. Am mers în practică agricolă împreună cu colegii din gimnaziu, apoi cu cei din liceu. Am învățat din toate acestea că munca fizică e grea, dar este important ca ce faci să faci cu seriozitate și cu responsabilitate, că atunci când nu mai poți e bine să găsești o modalitate prin care să te retragi. Un om care a fost educat să fie onest, respectuos, solidar.
R: Cum era eleva Liliana?
Eleva Liliana, în clasele primare, era atentă să nu afle colegii și învățătoarea că ea știe să citească. Mi se părea că e rău de tot să fiu diferită de ceilalți. Era hiperactivă (în limbajul de acum) și îngrijorată că ar putea fi admonestată pentru asta sau etichetată ca fiind ciudată: stăteam cu picioarele sub fund, sprijinită într-un cot, îmi schimbam des poziția în bancă, m-aș fi mișcat continuu. Și am avut noroc de o învățătoare care se făcea că nu e deranjată de „ieșirile” mele, dimpotrivă! Îmi dădea ceva de făcut, o sarcină de lucru, o responsabilitate, care îmi permitea să mă mișc și să mă simt importantă. În gimnaziu, am avut-o dirigintă pe mama mea și eram mereu atentă să fiu cu lecțiile pregătite, să nu greșesc, fiindcă îmi spusese imperativ: „Să nu mă faci de râs!”. Eram prezentă mereu în grupurile de joacă ale colegilor/ prietenilor, îi luam să ne facem temele împreună, ca apoi să ne putem juca. Eu m-am format ca om la confluența celor două personalități oarecum diferite: mama credea că cea mai importantă ocupație este învățatul, iar tata, la fel ca al lui Creangă, zicea: „Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să citească…”.
Cât timp ei erau la serviciu, eram în grija bunicii paterne, neștiutoare de carte, dar un monument de echilibru și de bun-simț: „fă-ți și tu lecțiile, ca să nu ne certe maică-ta; mai pune mâna și pe o mătură, udă florile, ajută-mă prin curte/ casă, că o să crești și n-o să fii bună de nimic; după ce le termini pe astea, ai timp și de joacă!”. În liceu, am devenit mai serioasă și mai responsabilă, fiindcă eram departe de casă (am stat la căminul internat al liceului), știam că după absolvire voi fi aproape om mare- învățător, care va trebui să aibă grijă și să educe oameni mai mici, trebuia să răsplătesc cumva efortul financiar pe care îl făceau ai mei plătindu-mi cazare, masă, drumuri săptămânale, cărți, haine. Am și chiulit de la ore pentru filmul „Liceenii” abia apărut în cinematografe, m-am cățărat prin cireșii și duzii din curtea liceului, dar am organizat și pregătit și un echipaj de prim-ajutor. Am avut noroc să am mulți dascăli model AȘA, DA! ; am avut și din cei AȘA, NU! Și cred că am noroc cu firea mea care selectează și păstrează ce e bun.
R: De ce învățătoare și nu altceva?
Nu asta mi-am dorit, deși mă jucam „de-a școala” înainte să devin elevă- dar am impresia că tot Universul a complotat la asta: am ajuns la profilul pedagogic mai degrabă dintr-o întâmplare și tot ce am vrut să aleg părea de neatins, fiindcă apărea o condiție/ un criteriu care mă împiedica. Apoi, lucrând cu copiii, mi-am dat seama că iubesc această profesie pentru că îmi place să lucrez cu ei. Și, după ce am studiat și psihologie-sociologie, mi-am dat seama că tot învățătoare îmi doresc să fiu. Așa că, orice am făcut în afara acestei profesii, a fost hobby, a fost completare de venituri în bugetul familiei, iar a fi învățător a rămas pasiune.
“Copiii din generațiile actuale seamănă mult cu copilul care am fost eu. Un dascăl bun este cel care și educă, nu doar instruiește”.
R: Ați fost premiată pentru inovație în educație. Ce faceți diferit la clasă?
Încă nu știu cărui fapt și căror persoane datorez aceste premii („Profesorul anului în mediul rural” pare a fi mai clar, fiindcă a fost la secțiunea „literație”; MERITO… e greu de spus). Fără falsă modestie, chiar cred că nu fac ceva diferit la clasă. Programa școlară îmi este și mie ghid la fel ca tuturor cadrelor didactice. Poate faptul că am avut curiozitatea și interesul să caut la diverse cursuri de formare metode noi; poate faptul că am avut curajul să le aduc în clasă, să le adaptez, să le aplic, să le modific astfel încât să se potrivească elevilor mei; poate faptul că mi-am propus să am răbdare să îl cunosc, să îl înțeleg pe fiecare elev în parte, să îl ajut conform nevoilor lui.
Ceva diferit cred că fac în ceea ce privește activitățile extrașcolare, cărora le dedic mult timp și multă importanță. Fiindcă acolo totul este fără granițe, este fără constrângeri de timp ori de note obținute la evaluare. Este posibilitatea de a continua activitățile cu elevii mei și după ce au absolvit clasa a 4-a. Sunt profesori și părinți care le spun copiilor că activitățile de voluntariat, de învățare experiențială prin acțiuni civice în comunitate, desfășurate la Clubul IMPACT reprezintă pierdere de timp. Și că greșesc acordând mai mult interes acestora decât conținuturilor școlare. Dar acolo, la Clubul IMPACT, elevii au ocazia să devină creatori și evaluatori ai propriului parcurs de învățare; își stabilesc propriile obiective, își aleg metodele și activitățile de învățare, sunt responsabili pentru rezultatele obținute și contribuie prin munca individuală la rezultatele echipei. Acolo învățarea este ghidată de valori, este centrată pe dezvoltarea caracterului, pe formarea trăsăturilor pozitive de caracter.
R: Cât de greu este să lucrezi cu generația actuală?
Este dificil, fiindcă avem niște rutine formate de-a lungul anilor de lucru. Însă, dacă e să mă raportez la mine însămi, pot spune iar că sunt norocoasă: copiii din generațiile actuale seamănă mult cu copilul care am fost eu. Îmi amintesc ce aveam nevoie, îmi amintesc cum procedau profesorii care m-au ajutat să rămân elevă bună. Și am modele! Deci nu îmi este chiar greu! În plus, provocarea asta continuă de a răspunde unor cerințe noi, unor comportamente noi, mă ține „în priză”. Ce mi se pare dificil, este confruntarea cu comportamentele agresive, cu violența verbală, cu lipsa de grijă și de respect pentru alții și pentru bunurile comune, cu lipsa de toleranță la dificultățile de adaptare ale unor colegi. Iar pentru remedierea acestora este nevoie de schimbare în societate, educația primită în familie/ școală este deseori subminată de educația străzii și/ sau a „modelelor” promovate de mass-media, de social- media.
“Sistemul este format din noi, oamenii. Sistemul nu este un revolver la tâmpla noastră”
R: Ce face diferența dintre un dascăl bun și unul mai puțin bun din punctul dumneavoastră de vedere?
Un dascăl bun cred că este cel care are o bună pregătire profesională, teoretică și practică. Un dascăl bun este acela care nu se oprește din a învăța. Un dascăl bun este acela care caută soluții la problemele cu care elevii lui se confruntă și care îi ajută pe elevi să își găsească propriile soluții. Un dascăl bun este cel care și educă, nu doar instruiește, cel care te face să gândești, să îți pui întrebări, să cauți răspunsuri. Un dascăl bun este cel care are o atitudine demnă, care are curajul să spună când ceva nu merge bine, care are curajul să „iasă din rând” și să facă altfel ceea ce are de făcut, în interesul elevilor săi. Un dascăl bun este cel care transmite elevilor săi aceste valori: să știi, să faci, să fii, să devii. Un dascăl mai puțin bun este cel care nu știe sau nu face mai mult sau mai puțin din ceea ce am spus anterior.
“Când copilul vine la școală după o noapte nedormită fiindcă tatăl a fost iar beat acasă și i-a agresat pe toți membrii familiei… nota nu spune mare lucru despre el”.
R: Ați simțit vreun moment ca nu mai puteți face față cerințelor sistemului și nevoilor de la clasă și că vreți să renunțați?
De obicei, mă bate gândul să renunț când încep cu o generație nouă. Trecerea de la elevii de clasa a 4-a la cei mici este dificilă pentru mine. După primele două luni la o clasă nouă, mi se pare că nu progresez deloc în formarea copiilor, fiindcă am tendința să îi compar cu cei mari, de care tocmai m-am despărțit. Apoi îmi spun că progresele se întâmplă cu pași mici , că e nevoie să am răbdar. Cât despre sistem, eu spun că sistemul este format din noi, oamenii. Sistemul nu este un revolver la tâmpla noastră, ci este/ ar trebui să fie ca un organism viu, care se adaptează și se îmbunătățește permanent, care funcționează bine atâta vreme cât componentele lui funcționează bine.
R: Cât de mult contează notele pentru un copil? Îi garantează succesul?
Pentru un copil notele contează atât cât a fost învățat că ele contează. O notă poate să măsoare ce știe un elev într-un anumit moment. Poate acea notă nu ține cont de starea de moment a elevului, de situația lui de acasă… când copilul vine la școală după o noapte nedormită fiindcă tatăl a fost iar beat acasă și i-a agresat pe toți membrii familiei… nota nu spune mare lucru despre el. Când profesorul evaluează subiectiv, comparând elevii între ei, fără criterii clare de evaluare, fără raportare la standardele curriculare…. nota nu spune nimic obiectiv despre elev. Notele garantează succesul de moment: medii bune, părinți mândri și mulțumiți, bursă de merit, intrarea la liceul dorit… dar nu neapărat garantează succesul în viață: împlinire personală, profesională, socială, afectivă…. Pe lângă inteligența academică, un om are nevoie să fie ajutat să și le dezvolte și pe cea emoțională, pe cea intrapersonală, pe cea interpersonală…. notele măsoară doar inteligența academică.
“Este școala în care mie mi s-a oferit atât de mult din ceea ce sunt eu acum. Și în care m-am întors ca să ofer, la rândul meu, copiilor din sat”.
R: Ne puteți spune o întâmplare care v-a surprins pozitiv, dar una care v-a marcat în sens negativ?
Voi începe cu experiențele din școală: momentul în care copiii din clasă au izbucnit spontan în aplauze când un coleg de-al lor, în clasa a 3-a, a reușit pentru prima dată să citească integral și cursiv o propoziție; momentul în care colegii au purtat-o pe brațe pe o fată din clasă care a reușit să ia 100 de puncte la un concurs- după ce semestre la rând luase 98 sau 99 de puncte, dar ea își dorea medalia de aur adusă de cele 100 de puncte! La polul opus, reacția sau lipsa de reacție/ implicare a autorităților când copiii nu au manuale, dar s-a schimbat gresia de pe holul școlii doi ani la rând; când copiii vor să aducă îmbunătățiri sau să rezolve probleme identificate în comunitate și autoritățile locale nu le întind o mână de ajutor; când o școală părăsită din sat este lăsată în paragină, în loc să fie salvată.
R: Aveați toate premisele pentru a face performanță oriunde, de ce o școală din mediul rural?
Pentru că nu este orice școală ! Este școala în care mama și sora ei au fost cadre didactice. Este școala în care eu, sora mea și fiul ei au fost elevi. Este școala în care mie mi s-a oferit atât de mult din ceea ce sunt eu acum. Și în care m-am întors ca să ofer, la rândul meu, copiilor din sat, o parte din ceea ce am primit eu: educație făcută cu drag!
R: Dascăl-elev-părinte este un trio fără de care nu se poate face educație de calitate. Mai funcționează această legătură în școlile românești?
La mine în clasă a funcționat și funcționează. Nu aș putea să fac multe din ceea ce fac, fără acordul și fără implicarea părinților. În 2020, nu am fi avut școală online dacă părinții nu ne-ar fi fost parteneri. Îmi place să cred că funcționează în cele mai multe dintre instituțiile de învățământ. Dascălii și părinții au scopuri comune: instruirea, educarea, starea de bine a copilului, deci suntem de aceeași parte a baricadei, nu suntem pe poziții adverse. Fundația Noi Orizonturi, cu care colaborez din 2016, a inițiat programul „Clubul familiei”, care s-a desfășurat în grădinițe, deci există oameni care se preocupă ca acest trio să existe și să relaționeze cât mai bine.
Mediafluxdb.ro vrea să cunoască oamenii deosebiți ai județului și poveștilor lor. Lansăm campania ”Oameni de bine de lângă tine”, prin care aducem în prim-plan oameni minunați, care prin proiectele lor unesc comunități, inspiră și schimbă mentalități. Dacă și tu cunoști un astfel de om, nu ezita să ne scrii la adresa de mail mediafluxdb@gmail.com.
