Percheziții la Crevedia, într-un dosar de trafic de persoane. O persoană cu handicap mintal accentuat, exploatată prin muncă.

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE PERSOANE

În aceasta dimineata, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, efectuează 3 percheziții domiciliare, în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituții, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcției publice deținute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent, (lipsită de suport familial și de locuință) ar fi adăpostit-o în condiții improprii, la ferma de animale pe care ar deține-o, în scopul exploatării prin muncă. Victima a fost obligată, prin constrângere fizică și psihică, să presteze activități lucrative permanente, constând în îngrijirea animalelor de la ferma situată în  județul Dâmbovița.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Distribuie articol

Citește și ...