Președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, a avut o reacție fermă, în acest weekend, la adresa primarilor din Dâmbovița, care își încearcă norocul pe la ușile mai multor partide. Virgil Guran, vicepreședintele Senatului, a reamintim faptul că în Dâmbovița nu există alianță PNL-PSD, iar acolo unde a identificat în ultimul an derapaje ale primarilor, va lua măsuri și va veni cu variante de candidați mai bune, oameni implicați în comunitate.
“PNL nu tolerează primari care joacă la două capete! În Dâmbovița NU EXISTĂ alianță PNL-PSD!
PNL nu acceptă primari care pun interesul și jocurile politice mai presus de interesul cetățenilor! PNL își continuă misiunea de a identifica oameni capabili, cu viziune și interes pentru dezvoltarea comunităților din fiecare localitate. Cifrele spun totul, administrațiile conduse de liberali sunt cele mai performante din România, în top 10 național! Împreună punem Dâmbovița pe harta județelor dezvoltate!”, a transmis, pe pagina oficială PNL Dâmbovița.