După experiența numeroaselor ședințe de Consiliu Local amânate din cauza consilierilor PSD și a intervențiilor nefondate ale actualului deputat Țachianu, primarul din Braniștea a făcut un apel public la responsabilitate direcționat spre aleșii locali PSD. Edilul șef Mihai Vișinescu a îndemnat consilierii social-democrați să lase orgoliile politice deoparte și să vină la următoarea ședință CL în care să voteze proiectul care le aduce localnicilor un medic de familie în comună.
Braniștea se numără printre localitățile din Dâmbovița cu probleme în privința acoperirii schemei în medicina de familie. Primarul a cerut și a primit îndrumare de la CJAS Dâmbovița, dar totul depinde acum de consilierii locali. Problema este că, dacă social-democrații nu renunță la vechile moravuri, de a nu se prezenta la ședințe, oamenii din Braniștea riscă să rămână fără medic de familie.
Iată mesajul primarului:
„Apel la responsabilitate! Aducem medic în Braniștea!
Astăzi am convocat Consiliul Local Braniștea pentru vineri, 25 Martie, la ora 18.00 într-o ședință ordinară!
Pe lângă alte proiecte de hotărâre, am retrimis proiectul privind aprobarea concesiunii directe a unui cabinet medical pentru un MEDIC DE FAMILIE dispus să vină în comuna noastră!
FAC APEL, pe această cale, la responsabilitate din partea consilierilor PSD, să vină la ședință și să voteze si acest proiect!
În cazul în care nu vor vota, doamna doctor ne-a comunicat ca va alege altă comună pentru a-și desfășura activitatea! Sunt 27 comune în județ care se confruntă cu lipsa medicilor de familie! Noi am rezolvat problema, am avut sprijin si la Casa de Sănătate Dâmbovița, dar ne-am împotmolit iarăși la Consiliul Local!
În ultimele luni, acest proiect a fost întârziat fie din cauze obiective, doamna doctor trebuind să obțină toate autorizările necesare, fie din cauze politice, ședința de Consiliu boicotată pe 16.02 de către consilierii PSD, cuprinzând și contractul de concesiune, care putea fi votat și nu amânat!
Totodată, fac apel și la domnul deputat Țachianu să nu mai intervină nelegitim în activitatea Consiliului Local, așa cum face de peste 7 luni! Dumnealui a pus sub semnul întrebării și contractul de concesiune directă pentru medicul de familie în ședința de Consiliu din data 27.01.2022, probabil necunoscând prevederile legale în vigoare, care permit autorităților locale să concesioneze direct spații către medicii de familie!”, este apelul făcut de primarul liberal din Braniștea.