Comuna Dărmănești este printre puținele din Dâmbovița care a reușit să obțină finanțare pe toate domeniile, astfel încât să fie reduse cheltuielile de la bugetul local și să avanseze rapid investițiile în localitate. Primarul Valentin Mihalache a făcut un recensământ al proiectelor, la început de primăvară.
Valentin Mihalache, primar: “De la canalizare și drumuri, la școli, cămin cultural și spital de recuperare neuromotorie, pe toate planurile se derulează lucrări”.
În localitate se desfășoară și sunt planificate proiecte de dezvoltare atât din fonduri guvernamentale, cât și europene.
Extinderea rețelei de canalizare: Proiectul „Extindere rețea de canalizare, comuna Dărmănești, județul Dâmbovița” a demarat în septembrie 2023 și prevede o rețea de 13.205 metri, deservind 1.792 de locuitori din zona de nord a localității, precum și străzile din partea de sud neincluse în proiectul inițial.
Modernizarea drumurilor comunale și a străzilor: În cadrul programului „Anghel Saligny”, au fost semnate contracte pentru modernizarea drumurilor comunale și a străzilor din Dărmănești, cu o valoare totală de peste 13 milioane de lei. Lucrările de asfaltare au fost planificate să înceapă în septembrie 2024, vizând străzile Vlădeni, Andrei Bărdac, Nichita Stănescu, Spîneștilor, Marin Sorescu, Îngustă și Margaretei. Urmează și străzile aflate sub proiectul de canalizare.
Construirea unui spital de recuperare neuromotorie: A fost aprobat proiectul pentru înființarea unui spital de recuperare neuromotorie în Dărmănești, care va include secții specializate în recuperare neuromotorie, balneo-fizio-terapie și îngrijire paliativă. Se preconizează crearea a aproximativ 100 de locuri de muncă și 120 de spații de cazare și îngrijire.
Reabilitare,modernizare, extindere și dotare grădiniță cu program normal în comuna Dărmănești: Proiectul se realizează cu finanțare de la Fondul de Mediu cu o valoare de 1900 000 lei.
Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Cămin Cultural în Dărmănești: Investiția se realizează cu finanțare de la Compania Națională de Investiții și are o valoare de 5 000 000 lei.