Societățile Soceram S.A. și MHC Water Power S.A. trag un semnal de alarmă cu privire la abuzurile societății Distribuție Energie Electrică România („DEER”) în ceea ce privește punerea sub tensiune a parcurilor fotovoltaice dezvoltate de cele două societăți în comuna Doicești, județul Dâmbovița.
„Deși au fost depuse cererile și documentele necesare pentru punerea sub tensiune, potrivit legii, pentru perioada de probe a parcurilor fotovoltaice, DEER refuză cu obtinație să ofere un răspuns oficial și să procedeze la punerea sub tensiune a acestor parcuri. Dezvoltarea celor două parcuri fotovoltaice de către Soceram și MHC Water Power la Doicești a presupus o investiție totală de aproximativ 10 milioane de euro, majoritatea fondurilor fiind obținute din credite bancare. Lipsa de acțiune din partea DEER față de demersurile noastre împiedică livrarea energiei electrice în rețea, destabilizând astfel planurile de dezvoltare ale celor două companii”, precizează reprezentanții Soceram și MHC Water Power S.A.
Potrivit acestora, prin neconectarea acestor parcuri la rețeaua de distribuție, „DEER nu doar că pune în pericol sustenabilitatea investițiilor, dar creează în același timp și prejudicii majore economiei locale din județul Dâmbovița, unde 440 de angajați ai Soceram își câștigă existența. Situația creată de DEER are consecințe devastatoare asupra activității și funcționării celor două companii, iar întârzierea punerii sub tensiune a parcurilor fotovoltaice poate conduce la scadența anticipată a creditelor contractate de Soceram și MHC Water Power. Acest lucru poate declanșa executarea silită a bunurilor celor două socități. Consecințele lipsei de reacție a Societății Distribuție Energie Electrică România ar conduce astfel la închiderea fabricilor de BCA, cărămidă și mortar deținute de Soceram, lăsând fără loc de muncă 440 de angajați, precum și la oprirea furnizării de energie electrică de către hidrocentralele MHC Water Power, fapt ce poate avea ca efect producerea unui dezechilibru pe piața de energie electrică”.