Razie în Dâmbovița. Amenzi de 56.266 lei și 10 permise de conducere reținute.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat trei acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind organizate 14 filtre pe raza întregului județ.

În cadrul misiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 200 de persoane, controlate 201 autovehicule și testați 85 de șoferi pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 186 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.266 de lei, dintre care 151 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, iar 27 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au reținut 10 permise de conducere (4 pentru depășirea regimului legal de viteză) și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Distribuie articol

Citește și ...